Stadializarea

  • stadializarea este utilizată pentru a ajuta la stabilirea planului de tratament şi stabilirea prognosticului unei persoane afectate;
  • stadiul este determinat de trei factori: dimensiunea și creșterea tumorii, localizarea cancerului în ganglionii limfatici și extinderea cancerului în alte părți ale corpului;

Stadializarea este o formă de a descrie cancerul: localizare, dacă și unde s-a extins și dacă afectează și alte organe ale corpului. Medicii utilizează teste de diagnostic pentru a determina stadiul în care se află boala. Prin urmare, stadiul bolii nu poate fi stabilit până ce nu sunt finalizate toate testele necesare.

Pentru medici, stabilirea stadiului bolii ajută:

  • la stabilirea planului de tratament;
  • la stabilirea unui prognostic (șansa de recuperare);
  • să vorbească despre diagnostic cu echipa implicată în tratamentul cancerului, într-un limbaj clar și pe înțeles;
  • să interpreteze eficacitatea tratamentului;
  • să analizeze populația cu același diagnostic ca parte a cercetării în domeniul cancerului, cu scopul de a evalua tratamente noi.

Sistemul de stadializare folosit de medici este sistemul TNM. TNM este o abreviere pentru tumoră (T), nodul (N), metastază (M). Sistemul TNM utilizează trei criterii pentru a descrie stadiul bolii: evaluarea existenței tumorii primare, evaluarea invaziei metastatice a nodulilor limfatici regionali, evaluarea prezenței sau absenței metastazelor la distanță. Rezultatele sunt combinate pentru a stabili stadiul bolii pentru fiecare persoană în parte. Există un sistem TNM diferit pentru fiecare tip de cancer. Mai jos puteți găsi o descriere generală a sistemului de stadializare TNM.

 

T: litera ”T” plus un număr (de la 0 la 4) descrie dimensiunea tumorii, indicând cât de mult s-a extins tumora în țesutul din apropiere. O tumoră mai mare sau care s-a răspândit mai mult la țesuturile din jur primește un număr mai mare.

T0 – tumoră minimă ce nu a început încă să invadeze structurile locale, acest stadiu mai este denumit tumoră ”in situ”,

T1, 2, 3 – reprezintă stadiile intermediare între tumora ”in situ” și invazia organelor învecinate, stadii definite diferit de la un tip de tumoră la alta,

T4 – definesc tumora de dimensiuni mari ce invadează toate structurile învecinate prin extensie directă și, în cele mai multe cazuri, este inoperabil.

 

N: litera ”N” plus un număr (de la 0 la 3) descrie fie prezența cancerului în nodulii limfatici, fie, în cazul anumitor tipuri de cancer, câți din acești noduli limfatici (ganglionii limfatici) sunt afectați de cancer. Ganglionii limfatici sunt organe mici ce aparțin sistemului limfatic și care joacă un rol fundamental în funcția imunitară. Extensia directă a tumorii primare într-un ganglion limfatic este clasificată ca metastază limfatică. Invazia neoplazică a oricărui alt ganglion limfatic decât cei regionali se consideră metastază la distanță.

N0 – reprezintă stadiul fără invazie limfatică,

N1, 2, 3 – sunt stadii intermediare ce diferă de la un tip de cancer la altul,

N4 – reprezintă invazie extensivă a nodulilor de-a lungul unui ax limfatic.

 

M: litera ”M” indică dacă boala s-a extins la alte organe (metastaze la distanță).

Mx - indică faptul că metastazele la distanță nu pot fi evaluate,

M0 - indică faptul că nu există metastaze la distanță,

M1 - indică faptul că există metastaze la distanță.

 

Pentru unele tipuri de cancer, categoriile de TNM sunt divizate chiar mai mult prin utilizarea literelor mici. De exemplu, litera ”m” indică prezența de tumori multiple primare într-un singur organ.

Este important să discuți cu medicul despre stadiul bolii și ce anume presupune aceasta pentru diagnosticul și tratamentul tău. Alte informații despre cancer pot fi, de asemenea, utile pentru determinarea stadiului bolii. Acestea pot include teste de sânge și alte teste specifice făcute pe țesuturile canceroase.

Pentru stabilirea stadiului bolii se mai folosește și o altă clasificare, clasificarea clasică. Această clasificare ia în considerare, în special, dimensiunea tumorii și împarte tumorile în stadii de la I la IV.

  • Stadiul I: cuprinde în general tumori de mici dimensiuni, fără invazie, în majoritatea cazurilor perfect curabile cu prognostic favorabil;
  • Stadiile II și III: cuprind tumori cu invazie locală a țesuturilor învecinate și a nodulilor limfatici, atitudinea terapeutică și prognosticul fiind diferit în funcție de tipul celulelor și a organului de proveniență;
  • Stadiul IV: în acest stadiu sunt cuprinse în general tumorile inoperabile, cu metastaze și pronostic rezervat.

Gradul de invazivitate al cancerului. Stabilirea gradului de invazivitate se va face după tipul modificărilor microscopice și gradul de diviziune celulară. Gradele înalte sunt în general tipuri de cancere agresive cu dezvoltare rapidă, invadare locală și nodulară în scurt timp, cu tendința mare de metastazare. 

Gradul tumorii se va putea stabili doar după examinare microscopică de către anatomopatolog atunci când acesta va dispune de un fragment tumoral: în urma intervenției chirurgicale, când se va scoate în întregime tumora primară și nodulii limfatici afectați; sau un fragment tisular provenit prin puncție bioptică sau prin biopsie efectuată intervențional.

Markerii tumorali sunt substanțe proteice prezente la pacienții cu cancer, în cantități detectabile sau crescute comparativ cu cei fără această boală. Ei pot fi depistați în sânge, urină, dar pot fi prezenți și în unele țesuturi, fiind produși de celulele canceroase.

Unii markeri sunt produși de un singur tip de celule canceroase, fiind deci specifici acestora, alții sunt produși de tipuri diferite de celule canceroase, deci nu sunt specifici unui anumit tip de țesut.

Principalele motive pentru care se face determinarea markerilor tumorali sunt:

  • Screeningul pentru detectarea precoce a cancerului: Screeningul reprezintă metoda de a depista cancerul la persoane care nu au niciun simptom; detectarea bolii are astfel loc în stadiile precoce, facilitând un tratament precoce, cu rezultate mai bune. Cel mai important marker tumoral folosit în screening, este PSA (prostate antigene), pentru cancerul de prostată.
  • Diagnosticul cancerului: Diagnosticul cancerului se face în majoritatea cancerelor, peste tot în lume, prin recoltarea unui fragment de țesut (de obicei prin biopsie) si examinare la microscop. Dacă nu poate fi localizat punctul de plecare al cancerului (deoarece țesutul canceros examinat la microscop nu mai seamănă cu niciun țesut din organism), determinarea markerilor tumorali, poate sugera acest punct de plecare.
  • Stabilirea prognosticului cancerului: Unele tipuri de cancer evolueaza mai repede decât altele; chiar în cancerele de același tip, există forme cu evoluție mai rapidă și altele cu evolutie mai lentă; markerii tumorali pot ajuta la depistarea acestor tipuri și stabilirea anumitor metode terapeutice.
  • Stabilirea răspunsului la tratament: Scăderea nivelului markerilor tumorali în timpul tratamentului poate arăta un răspuns bun al pacientului, iar creșterea lor, un răspuns prost la tratament. Aceste analize pot scădea numărul de explorări radiografice, CT, RMN, etc, mult mai scumpe și cu posibile efecte adverse sănătatea pacientului. După îndepărtarea chirurgicală a unei tumori, nivelul markerilor tumorali este important, scăderea sa arătând de obicei o evoluție bună, menținerea la valori ridicate putând semnifica persistența unor resturi tumorale .
  • Determinarea apariției recidivei cancerului: După tratament, nivelul markerilor tumorali scade de obicei până la normal; creșterea nivelului lor, poate semnala apariția cancerului, chiar înainte ca tumora să fie depistată prin alte metode, sau înainte ca pacientul să aibă simptome specifice cancerului.

 

Undefined