Conferința Europlan 2018
Scopul conferinței din acest an a fost acela de monitorizare a implementării Planului Național de Boli Rare (PNBR) în România și de planificare a colaborării pentru inițierea următorului PNBR. Evenimentul a avut loc în perioada 06-07 decembrie la Hotel Capitol, București, continuând cu Școala de Boli Rare pentru Jurnaliști, aflată la ediția a VII-a în acest an.
Număr de participanți: 118 participanți provenind dintr-o varietate de medii personale și profesionale (pacienți, familii ale pacienților, reprezentanți ai ONG-urilor destinate pacienților cu boli rare, diverși specialiști - medici, asistenți medicali, psihologi, cadre didactice, funcționari din domeniul asistenței sociale, reprezentanți ai autorităților, din care 29 au fost jurnaliști)
În cadrul conferinței și la sesiunea de monitorizare a implementării Planului Național de Boli Rare au fost menționate progresele realizate în România ultimului an dar și lucrurile care încă nu funcționează și trebuie îmbunătățite. S-a arătat că: România a realizat progrese semnificative, în ultimii ani, în domeniul îngrijirii pacienților cu boli rare.
Planul Național de Boli Rare a fost introdus în 2014 în Strategia Națională de Sănătate. În plus, accesul la medicamentele orfane și inovatoare a crescut și în anul 2018, iar 10 din cele 14 Centre de Expertiză acreditate (5 Centre de Expertiză și 5 centre din rețeaua RO NMCA ID) sunt membre în 6 Rețele Europene de Referință.
Găsiți mai jos agenda evenimentului și prezentările.
- Log in to post comments