Ce este cancerul?

  • Cancerul poate să se dezvolte în oricare parte a corpului atunci când celulele devin anormale și încep să se răspândească în mod necontrolat; aceste celule pot determina formarea unor tumori;
  • Cancerele sunt denumite după țesutul sau organul unde s-au declanșat;
  • Cancerul se poate răspândi la ganglionii limfatici și alte părți ale corpului.

Deși termenul de cancer este de cele mai multe ori folosit ca și când ar fi vorba de o singură boala, cancerul este de fapt un grup de peste 100 de boli diferite ce afectează diferite părți ale corpului. Toate au o caracteristică comună, înmulțirea și răspândirea necontrolată a unor celule anormale care invadează țesuturile și organele sănătoase. Cancerele sunt denumite după țesutul sau organul unde s-au declanșat: sân, colon, piele, etc

In mod normal, celulele se divid atunci când organismul nostru are nevoie. Dacă celulele se divid atunci când nu este nevoie de noi celule, se formează o masă de țesut extra (în plus), numită tumoră. Tumora poate fi benignă adică non-canceroasă sau malignă, canceroasă. Celulele cancerului se pot desprinde de tumora malignă și pot intra în fluxul sanguin sau limfatic. Aceasta este modalitatea prin care cancerul se răspândește sau metastazează în alte părți ale corpului.

Cancerul este denumit după țesutul sau organul unde s-a declanșat.

  • Cancerele care își au originea în celulele epiteliale, care intră în alcătuirea pielii și mucoaselor se numesc CARCINOAME;
  • Cancerele care își au originea în celulele țesutului conjunctiv, care intră în alcătuirea oaselor, cartilajelor, muschilor etc. se numesc SARCOAME;
  • LEUCEMIA este un cancer al celulelor sângelui, care sunt produse în măduva osoasă.
  • LIMFOAMELE sunt cancere care încep în sistemul limfatic, o rețea de vase și glande care ajută la lupta împotriva infecțiilor.

Uneori cancerul invadează ganglionii limfatici, organe mici ce aparțin sistemului limfatic și care joacă un rol fundamental în funcția imunitară. Ganglionii limfatici sunt situați în diferite părți ale corpului, cum ar fi gâtul, zona inghinală și sub brațe. De asemenea, cancerul se poate răspândi de la locul de origine la alte părți ale corpului printr-un proces numit metastază. De exemplu, în cazul în care cancerul de sân se răspândește la plămâni, se va numi cancer mamar metastatic, iar nu cancer pulmonar.

Care sunt cancerele rare?

Conceptul de cancere rare a fost introdus în SUA, de către Institutul Naţional de Cancer. Cancerele rare sunt incluse în categoria bolilor rare, definite în UE ca fiind boli cu o prevalenţă de mai puţin de 5 cazuri la 10 000 de indivizi.

Sunt cunoscute, în prezent, 186 de forme rare de cancer, incluzând toate formele de cancer la copii.

În UE, 4 milioane de oameni suferă de cancere rare. În România, conform ultimelor statistici ale Ministerului Sănătăţii, în 2005 existau 354.572 pacienţi cu cancer, copii şi adulţi, în evidenţele medicale judeţene.

 

Undefined