Agora Asociațiilor de Pacienți

Agora Asociațiilor de Pacienți, a fost un eveniment conceput și organizat de compania de comunicare în domeniul medical – Houston NPA în parteneriat cu Liga pentru Apărarea și Promovarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România, care a prezentat asociațiile de pacienți publicului larg bucureștean. Evenimentul a avut loc în data de 10-11 septembrie, în Parcul Tineretului.

Pe parcursul celor 2 zile ale Agorei, participanții au avut ocazia de a se informa asupra proiectelor derulate de asociațiile de pacienți, au discutat direct cu reprezentanții acestora despre experiențele de zi cu zi atât în calitate de membri ai asociației, dar și ca pacienți cu o anumită afecțiune, s-au pus bazele unor noi colaborări. Cei interesați au avut ocazia de a afla cui trebuie să se adreseze dacă doresc să devină membri sau au nevoie de ajutorul și experiența reprezentanților asociațiilor de pacienți.

Undefined